sâmbătă, 24 iulie 2010

Guvernul Tariceanu a dat liber la Furadan in fructe si legume. Pe cand cianura?

Guvernul liberal al lui Tariceanu a dat liber la Furadan in legume si fructe, dupa cum scrie Ring.

"Intr-un ordin emis în 2006 şi completat în 2008, MADR a stabilit că, în cazul merelor, perelor, nivelul maxim admis de Furadan este de 0,1 mg/kg. Potrivit aceluiaşi ordin, şi porumbul, grâul, orezul şi alte cereale pot conţine 0,1 mg/kg de Furadan. În cazul citricelor, morcovilor, ustoroiului şi cepei, ministerul este chiar mai tolerant, admiţând 0,3 miligrame de pesticid pentru fiecare kilogram. Scandalos este faptul că MADR admite existenţa unei cantităţi de Furadan de 10 ori mai mare decât cea care ar putea omorî un om, un mg, în principalul ingredient din care se prepară berea, hameiul. (...) În legislaţia europeană, Furadanul are toleranţă zero, acest lucru nefiind menţionat în lista de substanţe admise în fructe şi legume."

Intrebarea mea este: Cand vor incerca si cu cianura?

Niciun comentariu: