miercuri, 16 ianuarie 2008

La doi pasi de Primarie poti muri electrocutat


Dupa ce m-am "razboit" vreo doua zile cu "iubitorii de animale" (voi continua sa pun ghilimele) care fac scandal prin targ, ma gandesc sa va prezint si o chestie amuzanta, daca n-ar fi periculoasa. Priviti imaginea de mai sus. Bineinteles ca prima data va sare in ochi afisul pe care scrie cu litere de-o schioapa "Atentie! Pericol de electrocutare". Alaturi se poate observa o banca pe care ar trebui sa se aseze cei care ies la o plimbare prin parc. Daca va spun prin care parc, s-ar putea sa nu ma credeti. Este parcul din fata Teatrului National. Adica la 10 de metri de Primarie. In "zona zero" a Iasiului exista pericolul de electrocutare. Nu stiu ce o fi in cutia aceea de metal. Probabil ca niste conectori prin care trece curentul electric. Iar cutia, revin, este din tabla. Ma gandesc ce se poate intampla daca pe banca respectiva se aseaza o bunica iesita cu nepoteii in parc, la joaca. E un spatiu public, nu-i asa? Copii nu stiu sa citeasca. Se apropie de cutia mortala. Pun mana pe ea si.... "Si ce daca", or sa spuna cei care au montat-o acolo. "Noi i-am avertizat sa nu puna mana".

Culmea este ca daca te uiti pe cutia respectiva, nu stii a cui este. Nu are nici un inscris. Dar, daca tot au montat intr-un loc public asa ceva, puteau macar sa-i faca o cutie din plastic, sau un gard de sarma. Iata cum, la doi pasi de Primarie poti muri electrocutat. Doar asa scrie acolo.

2 comentarii:

Unknown spunea...

cum gasesti atatea subiecte? mergi mult pe jos?

Ieseanul suparat spunea...

Imi place sa merg pe jos. Din pacate nu am timp sa merg pe jos atata cat mi-as dori. Dar, nu trebuie sa fac un efort pentru a descoperi "subiectele". Ele se afla in jurul nostru. Dupa cum spuneai la un moment dat, am ajuns sa ne obisnuim cu ele si nu le mai dam importanta. Unii vor spune ca sunt carcotas sau chiar rautacios. Se poate spune si asta. Dar ma doare sufletul cand vad in ce hal a ajuns acest oras, iar pe autoritati le doare in cot. Dupa cum spunea Andrei Sava, sunt "stiri triste din Iasi". Vreau sa cred ca, la un moment dat, bloggerii vor avea un cuvant de spus intr-o societate mica, la nivelul unui oras. Vor putea sa influenteze luarea unor decizii.
Pentru ca trebuie sa recunoastem ca Presa a fost, este si va fi independenta in functie de interesele patronatului. Si asta este valabil peste tot in lume.
Ma opresc aici, deoarece nu vreau sa scriu un roman. Poate am sa dezvolt subiectul altadata.